Audi A3 facelift, imagini si informatii oficiale PDF Print E-mail
 

Audi A3, A3 Sportback, Audi S3 si S3 Sportback au primit un facelift minor, care insa le permite sa ramana competitive pe un segment extrem de disputat. Mai precis, vorbim despre unele modificari minore la design, dar si de noi tehnologii si motorizari.

La exterior au fost aduse schimbari spoilerului frontal si grilei, au fost adaugate faruri bi-xenon optionale cu LED-uri, oglinzile retrovizoare au acum incorporate semnalizatoare, iar manerele de la usi si jantele au un design nou. Sportback-ul are acum stopuri cu fibre optice, iar A3-ului in trei usi i-au fost aduse modificari si partii spate.

Ca efect al modificarilor de design, A3 a 'crescut' cu 2.5 centimetri in lungime, ajungand la 4.24 metri, in timp ce Sportback-ul a ramas nemodificat, la 4.29 de metri.

La interior designerii au adaugat elemente din aluminiu in jurul gurilor de ventilatie, a instrumentarului de bord si a consolei centrale si au modernizat unele dintre butoane. Exista acum si un indicator care iti arata cand sa schimbi vitezele, precum si alte mici gadgeturi cum ar fi un volan sport tesit in partea de jos si imbracat in piele, ca optiune.

Motorizarile pe benzina sunt aceleasi, si anume un 1.6 litri de 102CP, un 1.4 TFSI de 125CP, un 1.8 TFSI de 160CP, minunatul 2.0 TFSI de 200CP si magnificul 3.2 quattro in sase cilindri care dezvolta 250CP. Aproape fiecare dintre ele insa a fost optimizat. La dieseluri exista obisnuitul 1.9 TDI de 105CP, precum si cel de 2.0 litri TDI de 140 CP, respectiv 170Cp. Aceste motoare de 2 litri au primit un nou sistem de injectie common-rail, care le aduc in sfarsit in randul lumii.

Prin micile modificari aduse motoarelor, acestea inregistreaza scaderi ale consumului de pana la 15%. Motoarele de 1.6 si de 1.9TDI vin cuplate cu o cutie manuala in cinci trepte, in timp ce motorul de 3.2 este cuplat cu o cutie S tronic cu dublu ambreiaj uscat. Aceasta cutie este disponibila optional si pentru celelalte versiuni de motorizare. Pe motoarele 1.6, 1.4 TFSI si 1.8 TFSI S tronic are nu mai putin de sapte trepte de viteza.

Sistemul quattro este disponibil pe cinci motorizari: 1.8 TFSI, 2.0 TFSI, 3.2 (standard) si pe cele doua versiuni ale motorului de 2.0 TDI. Si acestui sistem i-au fost aduse imbunatatiri, astfel ca distributia cuplului pe punti se face mai rapid decat pana acum.

De remarcat si sistemul de amortizare a socurilor numit Audi magnetic ride, care realizeaza un compromis foarte bun intre un comportament dinamic si confort. Soferul il poate seta pe Normal sau Sport, dupa preferinte, comportamentul masinii fiind astfel modificat din simpla apasare a unui comutator. Sistemul este disponibil pe motorizarile de benzina mai puternice de 160CP si pe ambele dieseluri de 2 litri.

Celelalte gadgeturi, dotari suplimentare si mici adaugiri aduse acestor modele le veti putea vedea de la sfarsitul verii in showroom-uri. Cum vorbim de Audi, gama acestora este mult prea variata ca sa o mai aducem in discutie.

Un cuvant si despre faceliftul lui S3, care se face remarcat prin propulsorul 2.0 TFSI dus acum la 265CP, cu un cuplu maxim de 350Nm (vorbim de un benzinar, da?!) disponibili intre 2500-3500 rpm, injectie directa si turbina. 0-100km/h in 5.7 secunde si viteza maxima de 250km/h. Pentru cunoscatori. A, si consumul este de 8.5 litri/100 km. Frumos.

 

Publicitate